Informații călători

Informații utile pentru Plecare

Pentru a facilita călătoria dumneavoastră de pe Aeroportul Internațional Cluj în cele mai bune condiții, vă rugăm să consultați informațiile de interes din secțiunile de mai jos.

  • În următoarea perioadă, vom întreprinde un proiect important de construcție și extindere a Terminalului de Pasageri Plecări. Acest proiect are ca scop îmbunătățirea confortului general al pasagerilor și a serviciilor oferite. Deși aceste lucrări pot duce la unele neplăceri temporare, vă asigurăm că sunt esențiale pentru beneficii pe termen lung.
  • Odată cu finalizarea lucrărilor, va fi optimizată gestionarea fluxului de pasageri în intervalele de timp aglomerate, în special la orele de vârf, cu desfășurarea în condiții corespunzătoare a activității aeroportuare. În noua configurație, terminalul plecări și platforma extinsă de parcare pentru aeronave răspund nevoilor traficului de pasageri aflat în creștere, dar și numărului mai mare de zboruri preconizat pentru următoarea perioadă.
  • Mai multe informații cu privire la Proiectul „Extindere terminal pasageri plecări pe latura de Nord” puteți găsi aici: https://www.airportcluj.ro/extindere-terminal-pasageri-plecari-pe-latura-de-nord/
  • Consultați Harta acces zona de îmbarcare de mai sus.
  • Asigurați-vă că sunteți informat cu privire la condițiile de călătorie impuse de țara de destinație a zborului dumneavoastră. Așadar, condițiile actualizate pot fi accesate aici (https://www.mae.ro/travel-conditions) iar condițiile de călătorie după accederea la spațiul Schengen pot fi accesate aici (https://www.airportcluj.ro/conditii-de-calatorie-schengen-non-schengen/
  • Pașaport (+viză) sau carte de identitate valabilă, în funcție de destinația dumneavoastră finală.
  • Bilet de avion sau bilet electronic și prezența la check-in pentru verificarea documentelor de călătorie cu 3 ore înainte de ora de plecare
  • Bagaj de cală: reglementările și limitele de greutate variază în funcție de compania aeriană
  • Bagaj de mână: reglementările și limitele de greutate variază și în funcție de compania aeriană
  • În baza noilor echipamente de securitate achiziționate de către Aeroportul Internațional Cluj, pasagerii pot transporta lichide și obiecte electronice în bagajul de mână și nu sunt nevoiți să le scoată la controlul de securitate
  • Asigurați-vă că nu aveți obiecte interzise în bagaje. Lista obiectelor interzise în bagajul de mână sau bagajul de cală, poate fi accesată aici (https://www.sri.ro/articole-interzise-in-avion
  • Prezenţa dumneavoastră în aeroport pentru check-in trebuie să fie cu 3 ore înainte de zbor. 
  • Detalii cu privire la localizare, facilitățile de parcare sau transport la aeroport puteți găsi aici.
  • Aveţi nevoie de acest timp pentru a parcurge toate formalităţile necesare pentru călătoria dumneavoastră (înregistrarea pasagerilor şi a bagajelor, verificarea documentelor, controlul de securitate, controlul vamal etc). 
  • Rezervaţi timp pentru toate acestea: este în interesul dumneavoastră să aveţi o călătorie lipsită de griji!
  • Imediat ce ajungeţi în aeroport, informaţi-vă cu privire la zborul dumneavoastră. Este posibil să apară informaţii de ultimă oră. Vă puteţi adresa personalului de la ghișeele de check-in pentru lămurirea neclarităţilor.  
  • Consultați tabela cu informații asupra zborurilor şi urmăriţi monitoarele de informare dispuse pe întreg fluxul de pasageri. 
  • Acordati atenţie tuturor anunţurilor difuzate prin sistemul de sonorizare al aeroportului, precum şi tuturor informaţiilor afişate
  • Pentru a solicita informații suplimentare de la instituțiile din perimetru, în Terminalul de Plecări, zona filtrului de securitate, este amplasat un post telefonic și numerele de telefon/interioare la care puteți solicita informații suplimentare
  • Inregistrarea (formalităţile check-in) se efectuează la ghişeul rezervat pentru zborul cu care urmează să călătoriti. Formalităţile constau în înregistrarea bagajelor dumneavoastră şi în atribuirea unui loc la bordul avionului. 
  • Vă recomandăm să verificați condițiile de călătorie din țările de destinație pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe , la următorul link  ( https://www.mae.ro/travel-conditions ).
  • Pasagerii care nu se prezintă la timp pentru formalităţile de check-in îşi pot pierde dreptul de a călătorii pentru zborul programat.
  • Pentru informații suplimentare vă rugăm să vă asiguraţi de condiţiile de călătorie ale companiei cu care dumneavoastră călătoriţi.
  • Fiecare companie aeriană are o politică specifică cu privire la numărul de bagaje acceptate, dimensiunile și greutatea maximă a articolelor.
  • Aveți dreptul la unul sau două bagaje de mână, dar acesta trebuie să se încadreze în limitele de greutate și dimensiuni specifice fiecărei companii și a tipului de bilet achiziționat.  Bagajul de mână va rămâne în posesia dumneavoastră până la intrarea în avion, însă compania aeriană cu care călătoriți poate efectua verificări privind greutatea și dimensiunea acestuia, înainte de îmbarcare, astfel asigurați-vă că sunteți informat cu privire condițiile impuse de compania aeriană cu care călătoriți. 
  • În baza noilor echipamente de securitate achiziționate de către Aeroportul Internațional Cluj, pasagerii pot transporta lichide și obiecte electronice în bagajul de mână și nu sunt nevoiți să le scoată la controlul de securitate.
  • Bagajul sau bagajele de cală vor fi predate la check-in și vor intra în custodia companiei aeriene cu care călătoriți. Aceasta va emite o etichetă de identificare a bagajului dumneavoastră și va fi ridicat la destinație. Compania aeriană impune diferite cerințe cu privire la greutatea și dimensiunea acestuia. 
  • Orice diferență de greutate a bagajelor față de limita impusă de companie se taxează suplimentar, tariful este stabilit de către compania aeriană.
  • Articolele sportive sau alte tipuri de obiecte supradimensionate sunt acceptate de către companiile aeriene în termenii şi condiţiile specifice fiecăruia.
  • Lista de articole interzise, atât pentru bagaje de mână, cât şi pentru bagaje de cală, nu este exhaustivă. Enumerarea articolelor interzise specifice fiecăreia dintre aceste două categorii cuprinde câteva exemple orientative, acestora adăugându-li-se şi alte articole, dacă prezintă caracteristici similare celor enumerate.
  • Lista articolelor interzise în cabina aeronavelor conform Regulamentului (UE) nr. 1998/2015 al Comisiei din 5 noiembrie 2015 poate fi accesat aici (https://www.sri.ro/articole-interzise-in-avion)
  • Asigurați-vă că nu există în bagaj articole care pot fi interzise la transport. Faptul că le-ați uitat nu reprezintă o excepție pentru a fi permisă păstrarea lor pe timpul călătoriei Pentru mai multe detalii, consultați Lista articolelor interzise în bagajul de cală
  • Vă recomandăm să nu transportați pachete sau articole primite de la alte persoane, în acest scop.

În conformitate cu Articolul 9 al Regulamentului (EC) 1107/2006 – standarde de calitate cu privire la asistență și DOC 30 ECAC Annex J – Code of good Conduct in Ground Handling For Persons With Reduced Mobility, s-au stabilit următoarele standarde de calitate cu privire la disponibilitatea serviciului : Disponibilitatea serviciului la plecare – anunțat cu 48 h în avans prin mesaje SITA sau alte forme de comunicare. 

  • Disponibilitate 80% < 10 min de așteptare
  • Disponibilitate 90% < 20 min de așteptare
  • Disponibilitate 100% < 30 min de așteptare

Disponibilitatea serviciului la plecare – neanunțat (prezentare directă a pasagerului PMR la aeroport) 

  • Disponibilitate 80% < 25 min de așteptare
  • Disponibilitate 90% < 35 min de așteptare
  • Disponibilitate 100% < 45 min de așteptare

Mai multe informații aici. 

  • Pasagerii care călătoresc cu un sugar sau un copil mic au prioritate la punctele de control de securitate și la îmbarcare; 
  • În Terminalul de Plecări există camere de îngrijire Mama și Copilul, dotate cu chiuvetă, scaun, și masă de înfășat. Acestea sunt localizate atât în zona publică cât și în zona restricționată. 
  • Căruciorul celor mici sau scaunul de masină pot fi considerate bagaje pentru copilul sub 2 ani, însă pentru informații suplimentare, vă rugăm să verificați condițiile de călătorie impuse de către compania aeriană cu care călătoriți. 
  • Dacă însoţiţi un minor vă rugăm să vă asiguraţi că sunteţi informaţi în legătură cu termenii şi condiţiile necesare pentru călătoria dumneavoastră de la compania aeriană sau de la Poliţia de Frontieră. 
  • Mai multe informații cu privire la condițiile de călătorie pentru cetățenii români minori se pot accesa aici 
  • Pentru informații orientative vă rugăm să accesați următorul link: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-conditii-de-iesire-din-tara-pentru-cetatenii-romani-minori-59.html sau sunați la Biroul Poliţiei de Frontieră din cadrul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj la numărul de telefon: 0264 307 530.
  • În funcție de termenii și condițiile companiei aeriene, în cabina de pasageri se acceptă transportul animalelor vii de mici dimensiuni din clasa PET (animale de companie cu greutate maximă de 6 kg) câini sau pisici, în cuști speciale, cu obligația proprietarului de a le ține în brațe pe durata zborului.
  • În cala de bagaje pot fi transportate animale vii de talie medie, câini sau pisici, în cuști standardizate în conformitate cu reglementările IATA, dar nu mai mult de trei pe un zbor. Pentru detalii suplimentare trebuie contactată compania aeriană cu care călătoriți.
  • Toate persoanele care urmează să călătorească, precum şi bagajele acestora, se supun controlului de securitate înainte de îmbarcare, în scopul de a se preveni introducerea la bordul aeronavelor a armelor, explozibililor sau a altor dipozitive, precum şi a obiectelor periculoase care pot fi folosite pentru comiterea unui act de intervenţie ilicită.
  • Pentru mai multe informații legate de controlul de securitate și obiectele interzise în bagaje, vă rugăm să accesați următorul link: https://www.sri.ro/articole-interzise-in-avion
  • Pentru orice informații despre formalitățile vamale de îndeplinit la intrarea sau ieşirea din ţară accesaţi https://www.customs.ro/ sau contactați Biroul Vamal din cadrul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj la numărul de telefon: 0264 307 578.
  • Această etapă presupune verificarea actelor necesare trecerii frontierei de stat şi se aplică pentru toate zborurile internaţionale. La controlul Poliţiei de Frontieră trebuie să aveţi pregătite actele de identitate, tichetul de îmbarcare primit de la compania aeriană şi eventuale împuterniciri / caziere / vize / etc. Mai multe informații aici (https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-conditii-de-calatorie-89.html
  • Dacă însoţiţi un minor vă rugăm să vă asiguraţi că sunteţi informaţi în legătură cu termenii şi condiţiile necesare pentru călătoria dumneavoastră de la compania aeriană sau de la Poliţia de Frontieră. Pentru informații orientative vă rugăm să accesați următorul link: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-conditii-de-iesire-din-tara-pentru-cetatenii-romani-minori-59.html 
  • Pentru orice alte informații despre formalitățile privind controlul documentelor la intrarea sau ieşirea din ţară, contactați Biroul Poliţiei de Frontieră din cadrul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj la numărul de telefon: 0264 307 530.
  • Asigurați-vă că știți care este poarta de îmbarcare pentru zborul dumneavoastră. Aeroportul Internațional Cluj are pentru zborurile internaționale, 6 porți de îmbarcare, respectiv B1 – B6. Porțile de îmbarcare A1-A3 sunt destinate zborurilor interne.
  • Formalitățile de îmbarcare încep aproximativ cu 40 de minute înainte de ora de plecare a avionului. 
  • Acordaţi atenţie tuturor anunţurilor difuzate prin sistemul de sonorizare al aeroportului, precum şi tuturor informaţiilor afişate în zona de îmbarcare.
  • Pentru articolele cumpărate în zona de tranzit de pe aeroport, trebuie fie să păstraţi chitanţa sau factura care se va prezenta la controlul de securitate în cazul în care aveţi un zbor ulterior de pe un alt aeroport. Dacă aceste mărfuri sunt vândute în ambalaje speciale şi sigilate, nu le deschideţi până la destinaţia finală sau înainte de controlul de securitate, efectuat pe ultimul aeroport de transfer.
  • Pentru informații privind accesul la Business Lounge pe baza de abonament/card, vă rugăm să sunați la 0264307-500, interior 364 pentru zboruri interne și interior 365 pentru zboruri internaționale de pe posturile telefonice din terminal.
  • Zonele dedicate fumătorilor sunt semnalizate corespunzător în zona publică a terminalelor (exterior). 
  • Datele de contact ale companiilor aeriene care operează pe Aeroportul Internațional Cluj se regăsesc aici  

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj​ vine în sprijinul dumneavoastă cu toate informaţiile necesare şi cu datele de contact pentru instituţiile în măsură să vă informeze concret cu privire la condițiile de călătorie, însă nu se face responsabil în nici un fel de obţinerea documentelor necesare
călătoriei sau de respectarea legilor, regulilor, cerinţelor sau instrucţiunilor companiei cu care călătoriţi.

Date interesante despre Cluj-Napoca

Populație

În 2011, 324.576 de locuitori locuiau în limitele orașului, ceea ce îl face pe locul al doilea cel mai populat oraș al țării la acea vreme, după capitala națională București.

Universități și școli

Oraşul Cluj-Napoca este considerat al doilea centru universitar din România, fiind locul care găzduieşte în fiecare an, aproximativ 80.000 de studenţi din întreaga ţară.

Clima

Cluj-Napoca are un climat continental cald de vară. Clima este influențată de apropierea orașului de Munții Apuseni, precum și de urbanizare.

Festivaluri și evenimente

Concerte, festivaluri, spectacole culturale, expoziții, party-uri, conferințe și workshop-uri, lansări de carte și de film și alte evenimente, toate le găsești la Cluj.