COMUNICAT DE PRESĂ Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj celebrează 20 milioane de pasageri transportaţi de compania aeriană Wizz Air de la primele sale zboruri în anul 2007
Marketing2024-11-28T15:08:15+02:00Cluj-Napoca, 27 noiembrie 2024: Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj şi compania aeriană Wizz Air, au sărbătorit astăzi un nou record, respectiv 20 de milioane de pasageri transportaţi de compania aeriană de la lansarea operaţiunilor acesteia pe Aeroportul Internaţional Cluj, respectiv din anul 2007 până în prezent.
Pasagerul Wizz Air cu numărul 20.000.000 a fost transportat pe zborul W43302 de la Londra-Luton la Cluj-Napoca. Norocosul pasager a fost selectat și premiat la debarcare în cadrul evenimentului aniversar, în prezenţa reprezentanților aeroportului şi ai companiei aeriene.
Wizz Air este principala companie aeriană de pe Aeroportul Internaţional Cluj, oferind o gamă largă de destinații care asigură conectivitatea pentru regiune. Cu prețuri accesibile și o flotă modernă, Wizz Air joacă un rol esențial în extinderea oportunităților de călătorie aeriană pe plan internațional pentru locuitorii din Cluj-Napoca și în atragerea turiștilor în inima Transilvaniei.
În sezonul de iarnă W2425, Wizz Air a reluat zborurile spre 3 destinaţii mult aşteptate de pe Aeroportul Internaţional Cluj: Viena, Abu Dhabi şi Lyon şi respectiv a inaugurat alte 2 rute noi, Stuttgart şi Lisabona, care sunt operate conform tabelului de mai jos, respectiv:
Rută | Zile de operare | Data |
Cluj-Napoca – Viena (zboruri reluate) | luni, miercuri, vineri | Operează din 1 octombrie 2024 |
Cluj-Napoca – Abu Dhabi (zboruri reluate) | marţi, joi, sâmbătă | Operează din 2 octombrie 2024 |
Cluj-Napoca – Stuttgart (zbor nou) |
joi, duminică | Operează din 27 octombrie 2024 |
Cluj-Napoca –Lisabona (zbor nou) | luni, vineri | Operează din 28 octombrie 2024 |
Cluj-Napoca – Lyon (zboruri reluate) | luni, miercuri, vineri | Operează din 28 octombrie 2024 |
În prezent, Wizz Air conectează Clujul cu 26 destinaţii, respectiv: Barcelona, Basel Mulhouse Freiburg, Bruxelles Charleroi, Bologna, Dortmund, Eindhoven, Frankfurt-Hahn, Londra Luton, Madrid, Malaga, Memmingen, Milano Bergamo, Nurenberg, Paris Beauvais, Roma Ciampino, Valencia, Veneţia-Treviso, Zaragoza, Leeds, Malmo, Alicante, Viena, Abu Dhabi, Stuttgart, Lisabona şi Lyon.
Președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, domnul Viorel Federiga, a declarat: „Doresc să felicit atât compania Wizz Air pentru acest record de pasageri cât şi Aeroportul Internațional Cluj, care ne aduce din nou un motiv de mândrie. Prin aceste rezultate remarcabile, Aeroportul Internațional Cluj demonstrează încă o dată, faptul că este aeroportul regional cu cea mai dinamică şi spectaculoasă dezvoltare. Este evident faptul că eforturile constante depuse de întreaga echipă a aeroportului clujean de a creşte conectivitatea regiunii şi de a stabili record după record, continuă să se bazeze pe profesionalism, viziune și excelență în dezvoltarea celui mai mare aeroport regional din România.”
Domnul David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, a precizat cu această ocazie: „Din 2007, când Wizz Air a început să opereze în Cluj-Napoca și mai apoi din 15 mai 2008, când aici a fost înființată o bază operaţională Wizz Air, compania aeriană și-a dezvoltat semnificativ operațiunile. Aeroportul Internațional Cluj și Wizz Air au stabilit atunci un parteneriat de lungă durată, de peste 17 ani, care se dovedește astăzi că a fost de un real succes. Prin acest record de pasageri înregistrat astăzi, 20 milioane de pasageri transportaţi de pe Aeroportul Internaţional Cluj, Wizz Air demonstrează că este una dintre cele mai puternice companii aeriene europene şi împreună reușim să oferim clujenilor şi pasagerilor noştri peste 35 de destinaţii din Europa şi Orientul Mijlociu.”
Mai multe informații despre orarul de zbor și rezervări pot fi găsite pe site-ul Wizz Air: https://wizzair.com/ro-ro.
***
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj este primul aeroport regional din România, deservind anual milioane de pasageri. Cu o rețea extinsă de destinații interne și internaționale, aeroportul continuă să fie un pilon esențial în dezvoltarea conectivității regiunii și în susținerea turismului și economiei locale.
Wizz Air este una dintre cele mai mari companii aeriene low-cost din Europa Centrală și de Est, oferind zboruri către peste 100 de destinații din întreaga lume. Cu o flotă modernă și servicii accesibile, compania continuă să fie un partener de încredere pentru milioane de călători.
Odată cu acest record înregistrat astăzi pe Aeroportul Internaţional Cluj, compania aeriană Wizz Air a atins cifra record de 95 milioane de pasageri transportaţi în România, de la începerea opeaţiunilor în ţara noastră.
Aeroportul Internaţional Cluj – Partenerul călătoriilor tale!
Biroul de presă