Comunicat de presa 24.03.2021 – Începerea proiectului „Dotare cu echipamente și facilități PSI și urgențe medicale”

Comunicat de presa 24.03.2021 – Începerea proiectului „Dotare cu echipamente și facilități PSI și urgențe medicale”

Proiect „Dotare cu echipamente și facilități PSI și urgențe medicale ” – cod SMIS 2014+ 120744, proiect cofinanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 - 2020

COMUNICAT DE PRESĂ

24.03.2021

Începerea proiectului „Dotare cu echipamente și facilități PSI și urgențe medicale”

Cod SMIS 2014+ 120744

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii au semnat în data de 22.03.2021, Contractul de Finanțare Nr. 95/22.03.2021, pentru realizarea proiectului “ Dotare cu echipamente și facilități PSI și urgențe medicale “, cofinanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Obiectivul general al acestui proiect il reprezintă creșterea gradului de siguranţă a pasagerilor, a însotitorilor acestora, a companiilor aeriene şi a personalului care îşi desfăşoară activitatea în perimetrul Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj R.A. precum și creșterea nivelului de încredere a acestora în capacitatea de intervenţie a personalului de salvare şi stingere a incendiilor în situaţii de urgenţă. Proiectul “ Dotare cu echipamente și facilități PSI și urgențe medicale “ constă în achiziționarea a 2 autospeciale PSI, 1 autospecială de intervenție rapidă,100 buc. tărgi pat, 10 buc. costume aluminizate, 4 buc. defibrilatoare medicale automate externe și realizarea unui poligon de antrenament PSI în cadrul Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj.

Ca urmare a implementării noului proiect, rezultate finale vor consta în asigurarea unor servicii de prevenție și intervenție împotriva incendiilor în eventualitatea unui incident/accident într-un timp cât mai redus, conform regulamentelor internaționale din domeniul aviației și standardelor de protecție a mediului și de asigurare a calității. Astfel, la finalul proiectului va fi asigurată dotarea aeroportului, mai precis a serviciului de PSI cu echipamente care vor duce la reducerea timpului de intervenție și creșterea capacității de evacuare a victimelor în cazul accidentelor aviatice precum și îmbunătățirea facilităților de adăpostire a personalului aeroportului pe timpul situațiilor de urgență cauzate de accidentele chimice, bacteriologice sau nucleare.

Valoarea totală a Contractului de finanțare este de 7.741.579,50 lei din care valoarea cofinanțării Uniunii Europene este de 5.437.279,67 lei.

Pentru proiectul “ Dotare cu echipamente și facilități PSI și urgențe medicale “ – cod SMIS 2014+ 120744, perioada de implementare este de 19 luni, respectiv între data 01.09.2020 si 31.03.2022.

Proiect cofinanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

 

AEROPORTUL INTERNATIONAL AVRAM IANCU CLUJ

  • Str.Traian Vuia  nr.149, cod 400397, Cluj Napoca, Romania
  • Tel: +40(0)264307500, +40(0)264416702, Fax: +40(0)264416712
  • Email: office@airportcluj.ro , www.airportcluj.ro

Share this post