Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj și compania aeriană Wizz Air anunță extinderea reţelei sale de rute cu 3 noi destinaţii
Marketing2025-12-19T10:54:46+02:00Cluj-Napoca, 19.12.2025: Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană Wizz Air anunță extinderea rețelei sale de destinații pentru anul 2026, cu trei noi rute internaționale: Antalya (Turcia), Berlin (Germania) și Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite).
Astfel, începând din primăvara anului viitor, odată cu debutul sezonului de vară 2026, pasagerii vor putea călători de pe aeroportul clujean spre Antalya, prin zborurile directe Wizz Air, ce vor fi operate începând din 30 martie 2026, cu 3 frecvențe pe săptămână, în zilele de luni, miercuri și vineri, și spre Berlin (capitala Germaniei), din 31 martie 2026, cu 3 frecvențe pe săptămână, în zilele de marți, joi și sâmbătă.
Din 27 octombrie 2026, odată cu debutul sezonului de iarnă, vor demara de asemenea, zborurile spre Abu Dhabi (capitala Emiratelor Arabe Unite), cu 2 frecvențe pe săptămână, în zilele de marți și sâmbătă.
Zborurile spre destinația Antalya vor operate în premieră de compania aeriană Wizz Air de pe aeroportul clujean, iar referitor la zborurile spre Berlin – aceastea au mai fost operate pe aeroport până în 20 ianuarie 2024, iar zborurile spre Abu Dhabi au fost operate până în 30 martie 2025. Astfel, ambele destinații foarte solicitate, revin în operare de pe Aeroportul Internațional Cluj.
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj își consolidează astfel poziția de lider regional pe piața aeroporturilor din România, oferind călătorilor din Cluj și din întreaga regiune Transilvania oportunitatea de a explora 3 dintre cele mai atractive destinații din Turcia, Germania și Emiratele Arabe Unite.
Wizz Air este principala companie aeriană de pe Aeroportul Cluj, oferind o gamă largă de destinații care asigură conectivitatea pentru regiune. Cu prețuri accesibile și o flotă modernă, Wizz Air joacă un rol esențial în extinderea oportunităților de călătorie aeriană pe plan internațional pentru locuitorii din Cluj-Napoca și în atragerea turiștilor în inima Transilvaniei.
Tarifele pornesc de la doar 99 RON , iar biletele sunt deja disponibile pe wizzair.com și prin aplicația mobilă WIZZ. Aceste rute contribuie la diversificarea rețelei Wizz Air în România, oferind mai multe opțiuni convenabile pentru city-breakuri și destinații de vacanță la soare.
Noile destinații sunt disponibile în sistemul de rezervări conform următorului program:
Observație: Orarul de zbor reprezintă orele locale de aterizare/decolare. Pentru bilete și rezervări accesați www.wizzair.com
Anastasia Novak, Corporate & Sustainability Communications Manager la Wizz Air, a trasnmis următoarele: „După un an de creștere excepțională în România, avem plăcerea de a anunța lansarea a trei rute suplimentare din Cluj-Napoca, consolidând și mai mult angajamentul nostru de a întări conectivitatea în Transilvania. În 2026, clujenii vor avea și mai multe opțiuni pentru a-și vizita prietenii și familia, precum și acces la mai multe destinații de agrement. Conexiunile către Antalya, Berlin și Abu Dhabi reconfirmă încrederea noastră pentru Cluj și pentru România, în ansamblu”.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe a precizat cu această ocazie: „Extinderea operațiunilor Wizz Air pe Aeroportul Internațional Cluj și introducerea celor trei rute către Antalya, Berlin și Abu Dhabi, confirmă încă o dată poziția strategică a aeroportului clujean precum și atractivitatea județului Cluj pentru marii operatori aerieni. Noile destinații vor contribui semnificativ la dezvoltarea turismului, la facilitarea legăturilor de afaceri și la creșterea mobilității cetățenilor din Cluj și din întreaga regiune de Nord-Vest a României. Consiliul Județean Cluj va continua să sprijine dezvoltarea Aeroportului Internațional Cluj, prin investiții susținute în infrastructură și prin parteneriate solide, astfel încât acesta să își consolideze statutul de principal aeroport regional al României.”
Domnul Viorel Federiga, Președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Cluj, a ținut să precizeze la rândul său: „Parteneriatul Aeroportului Internațional Cluj cu Wizz Air se extinde și ne bucurăm de faptul că aceste noi rute vor îmbunătăți conectivitatea internațională a Clujului. Este evident faptul că eforturile constante depuse de întreaga echipă a Aeroportului Internațional Cluj de creștere a conectivității regiunii, continuă să se bazeze pe profesionalism, viziune și excelență în dezvoltarea celui mai mare aeroport regional din România.”
Domnul David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, a transmis următoarele: „Extinderea rețelei de rute rămâne în continuare o permanentă preocupare a managementului aeroportuar, iar colaborarea noastră de peste 18 ani cu Wizz Air a fost întotdeauna orientată spre a oferi pasagerilor noștri multiple opțiuni de călătorie. Introducerea noii destinații spre Antalya, precum și reluarea operării zborurilor spre Berlin și Abu Dhabi – îndelung solicitate de la Cluj-Napoca, sunt o dovadă clară a angajamentului nostru comun de a răspunde cerințelor în creștere ale pasagerilor și de a susține dezvoltarea economică și turistică a regiunii. Astfel, portofoliul companiei Wizz Air în anul 2026 va fi de peste 40 de destinații operate de pe Aeroportul Internațional Cluj.”
Alte informaţii utile despre noile destinaţii
Antalya este o metropolă vibrantă în sudul Turciei, pe Marea Mediterană, cunoscută drept capitala „Rivierei Turcești” datorită plajelor sale superbe, istoriei bogate și peisajelor spectaculoase la poalele Munților Taurus, oferind o combinație de relaxare all-inclusive, sporturi nautice, explorare urbană în orașul vechi, situri arheologice și natură. Este un important hub turistic, care atrage anual milioane de vizitatori. Antalya este în ultimii 10 ani lider în topul celor mai apreciate destinaţii turistice în rândul pasagerilor ce călătoresc de pe Aeroportul Internațional Cluj.
Distanta de la Aeroportul din Antalya (AYT) până în centrul stațiunii este de aproximativ 10-15 km.
Berlin, capitala Germaniei este un mix cultural, fiind o mare metropolă multiculturală. Berlin este o destinație turistică dinamică și diversă, care îmbină istoria recentă cu spiritul modern și creativ al Europei. Orașul impresionează prin obiective emblematice precum Poarta Brandenburg, Zidul Berlinului și Insula Muzeelor, dar și prin atmosfera sa liberă, multiculturală și viața culturală intensă. Cu un transport public eficient, prețuri relativ accesibile și o ofertă bogată de evenimente, muzee, gastronomie internațională și viață de noapte, Berlinul este ideal pentru turiștii care caută experiențe urbane autentice, cultură, distracție și diversitate.
Distanta de la aeroportul Berlin Brandenburg (BER) până în centrul orașului (Alexanderplatz) este de aproximativ 18 km.
Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, este un loc fascinant unde modernitatea se îmbină armonios cu tradiția arabă. Cu un orizont dominat de clădiri impozante și hoteluri luxoase, orașul oferă vizitatorilor săi o experiență unică. Printre atracțiile de neratat se numără impresionanta Moschee Sheikh Zayed, cu arhitectura sa grandioasă și detalii ornamentale deosebite și insula Yas, renumită pentru parcurile de distracții și faimosul circuit de Formula 1. Plajele cu nisip fin și marea cristalină sunt ideale pentru relaxare, iar mixul de piețe tradiționale și centre comerciale moderne permite vizitarea unor locuri pline de viață și culoare. Abu Dhabi se remarcă printr-o atmosferă cosmopolită, dar totodată păstrează legătura puternică cu cultura sa islamică și tradițiile beduine, oferind turiștilor o vacanță de neuitat.
Distanta de la Aeroportul Internațional Abu Dhabi (AUH) până în centrul orașului Abu Dhabi este de aproximativ 30-35 km.
Despre Wizz Air
Wizz Air operează o flotă de 250 de aeronave Airbus A320 și A321. O echipă de profesioniști dedicați aviației oferă servicii de calitate superioară și tarife reduse, ceea ce a făcut ca Wizz Air să fie alegerea preferată a 63,4 milioane de pasageri în anul financiar 2025. Wizz Air este listată la Bursa de Valori din Londra cu abrevierea „WIZZ”. De asemenea, Wizz Air a fost recunoscută drept „Cea mai sustenabilă companie aeriană low-cost” între 2021-2025, în cadrul World Finance Sustainability Awards. În 2025, Wizz Air s-a plasat în primele poziții din clasamentul marilor companii aeriene în ceea ce privește emisiile, conform Cirium, o companie de analiză în domeniul aviației, datorită eforturilor sale de reducere a intensității emisiilor. Cel mai recent, compania a fost desemnată „Cea mai sustenabilă companie aeriană a anului 2025”, în cadrul Airline Economics Sustainability Awards Gala, în septembrie 2025.
***
Biroul de presă



