Promovarea activității persoanelor cu handicap

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj susține incluziunea socială și promovarea integrării profesionale a persoanelor cu handicap, în conformitate cu prevederile Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

În acest sens, aeroportul are încheiate acorduri de parteneriat cu unități protejate autorizate, contribuind astfel la sprijinirea activităților economice și profesionale dedicate persoanelor cu handicap.

Unități protejate autorizate partenere

  • EURO SMART SOFT SRL
  • SUIAN V. MIHAI ALEXANDRU – CABINET DE AVOCAT

Prin aceste colaborări, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj își reafirmă angajamentul pentru responsabilitate socială, egalitate de șanse și susținerea unui mediu incluziv și accesibil pentru toți membrii comunității.